Tanti Angela și tratamentul cu parafină, pentru mâini.

- Tu copilă de ce nu mi-ai spus că faci cu parafină? Vin la tine, de când, și nu ai zis nimic...

- Nu de multă vreme, tanti Angela! M-au tot întrebat clientele și până la urmă am decis să fac și asta. Am mai făcut tratamente cu parafină la București, dar la Sibiu nu am crezut că lumea e interesată.

- Ți-am adus doi biscuiți făcuți de mine. Îi vrei acum?

Tanti Angela este o “bătrânică simpatică” cum se autodescrie, are 72 de ani, părul alb și un ten care singur îi spune povestea. Ridurile de pe față nu o deranjează, nu fuge din fața oglinzii – sunt destul de multe, dar nu foarte adânci. Tanti Angela a trecut prin multe și se vede, dar întotdeauna a avut grijă de ea. Pielea ei este sănătoasă, arată bine pentru o persoană de vârsta ei. Mâinile poate sunt puțin mai uzate; a fost spălătoreasă mare parte din viața ei. Per total se ține foarte bine și îi merge gura… :) Aoleu ce îi merge.

- Mă făcea la mâini fata la care mă duceam să-mi facă unghiile, ma informează tanti Angela, ștergându-se, cu mișcări hotărâte, pe mâinile tocmai spălate. Da’ într-o zi a luat foc.

- Cum a luat foc?

Tanti Angela se uită prin cabinet, aparent în căutarea răspunsului. Mă uit și eu, de parcă aș ști ce caută.

- Unde ai pus biscuiții ăia, că dacă tu nu îi mănânci… Aa uite-i, dă unu aici!

Îi înmânez un biscuit, puțin repezit. “Iar trebuie să mă spăl pe mâini”, mă gândesc în sinea mea. “Sper să nu-l mai vrea și pe al doilea”. Ca să stau liniștită i-l aduc și pe al doilea. Nu îl refuză.

Acum aștept să își termine gustarea și apoi să se spele și ea, din nou, pe mâini... Am ceva timp și o curiozitate.

- Cum a luat foc, o întreb?

- Cine a luat foc, vine răspunsul abrupt și oarecum îngrijorat?

- La manichiurista la care mergeați.

- De unde să știu. Stăteam cu ea de vorbă... poate ne-am lungit cam mult și când mă uit în spatele ei parafina ardea. M-am speriat, așa că nu m-am mai dus la ea.

Nu mai auzisem până acum de un incident asemănător, deși logic, parafina fiind un derivat al țițeiului are toate șansele să se aprindă. Temperatura ei de topire foarte joasă este un semn al sensibilității ei termice.

Pe moment nu mi-a venit un răspuns, o continuare potrivită, pentru această poveste, așa că am schimbat subiectul și m-am apucat de peeling. Tanti Angela deja începuse să se relaxeze; când vine la tratament facial de obicei adoarme cam după 15-20 de minute.

- Tratamentul acesta nu e bun doar pentru pielea mâinilor, e ca o terapie caldă ce relaxează mușchii și articulațiile și crește circulația sangvină, spun eu cu gândul că puțină reclamă nu strică.

- Mie îmi spui? ma surprinde tanti Angela. Eu am puțină artrită în încheieturile astea bătrâne de mult și caldu’ ăsta e aur. L-am dus o dată și pe Ticu (soțul Angelei) că el avea o osteoartrită urâtă și să știi că i-a făcut bine. N-a mai vrut să meargă de prost, Dumnezeu să-l odihnească, că i se părea că râde lumea de el dacă îl vede că intră la un salon. Și ce se mai pricepea cu mâinile, tu copilă... și ce mai îmi făcea când era în toane bune. Odată...

(o sa trecem peste această parte a povestirii, din respect pt. Tanti Angela, deși nu cred că s-ar supăra)

Între timp am aplicat crema hidratantă și apoi parafina, iar acum tanti Angela era cu mâinile în mănuși așteptând.

Vizitele regulate la salon se vedeau. “Cât de mult contează să ai grijă de tine, dar să nici nu exagerezi cu grija asta.” Scriu despre tanti Angela pentru că îmi pare un bun model pentru femeile, fetele din ziua de astăzi.

- Tanti Angela, dacă vreți pot să vă învăț cum să faceți acasă un tratament cu parafină.

- Pare greu, tu copilă.

- Nici vorbă, o asigur eu. Pașii sunt ca aici: spălat bine, un peeling care e un curățat viguros, de piele moartă, crema care poate fi orice cremă de mâini sau chiar ulei de măsline și parafină, care se găsește cam oriunde.

- Și mănușile astea?

- Nu sunt ceva special și pot fi înlocuite ușor. În locul celor de plastic pot fi două pungulițe alimentare simple și în locul acestora, mari, pot fi două prosoape.

- Am înțeles… răspunde total neconvingător tanti Angela.

- Chiar nu e greu…

- Da’ tu copilă, mă întrerupe ea, io cu cine mai stau de vorbă așa. Ș-așa îs tot singură pe acasă, mai ies și io, mai aflu lucruri noi. Cât să mă uit la televizor?

Aici n-am mai avut ce să comentez; multe persoane vin la salon ca la psiholog și poate, deși uneori discuțiile lungi au darul de a te obosi, întotdeauna mi-a plăcut să aflu, sa ascult, poveștile de viață ale celor care mi-au trecut pragul.

În următoarele 15 minute aflu de la tanti Angela, când și-a cumpărat primul televizor, că a fost îndrăgostită de Burt Lancaster și cât de gelos era Ticu pe această “idilă” fantezistă, îmi povestește despre soțul ei cât să îmi facă impresia că îl cunosc de o viață.

Îi scot mănușile și ușor îi dau jos parafina. Parcă nici nu observă, prinsă total în amintirile ei.

- Gata, tu copilă?

- Gata.

- Mă duc la Bila să-mi iau câte ceva, dacă tot am ieșit.

Bineînțeles îmi spune de ce își face ea cumpărăturile doar de la Bila... Nu îi spun că Bila nu mai există de mult. Ne luăm rămas bun.

- La revedere, tanti Angela.

- Pa, tu copilă... Oare am venit cu pălăria...? Pa, am plecat.